““Obiectivul general al proiectului a fost facilitarea trecerii de la educaţie la muncă pentru 330 de studenţi care absolvă învăţământul superior în România, în perioada 2020 – 2022, prin consolidarea sistemului de educaţie şi formare profesională şi a calităţii acestora, inclusiv prin mecanisme pentru anticiparea competenţelor, adaptarea programelor de învăţământ şi crearea şi dezvoltarea de sisteme de învăţare bazate pe muncă, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi.
În cadrul proiectului „Stagii de PRACTICă performante pentru studenţii Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi Iaşi - PRACTIC” au fost selectaţi 343 de studenți, care au beneficiat de suport material şi de sprijin pentru tranziţia de la şcoală la viaţa activă, prin dobândirea de competenţe practice şi sociale, în vederea creşterii oportunităţilor de angajare a acestora pe piaţa muncii.
Membrii grupului ţintă au beneficiat de servicii de informare şi consiliere pentru piaţa muncii şi au participat la stagii de practică, care au fost corelate cu planurile de învăţământ pentru fiecare facultate. Prin consilierea şi orientarea profesională, absolvenţii şi-au conştientizat resursele proprii, calităţile, abilităţile şi deprinderile. De asemenea, aceştia au fost informaţi cu privire la posibilităţile de dezvoltare personală şi cerinţele şi dinamica pieţei muncii.Conferinţa se va desfăşura în mediul online, pe platforma Google Meet.
Persoanele interesate sunt rugate să completeze formularul de înscriere ataşat, care se regăseşte şi pe site-ul proiectului (www.practic.tuiasi.ro) şi să îl transmită completat şi semnat, pe adresa de e-mail practic@tuiasi.ro, până la data de 20 septembrie 2022.
Linkul de conectare va fi transmis cu jumătate de oră înainte de începerea evenimentului.
Vă aşteptăm!”
Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen SEGHEDINManager proiect
Toate drepturile rezevate. Un proiect TUIASI.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.